Oglinda magică este un accesoriu utilizat în magia practică, încă din cele mai vechi timpuri. În principiu, ea poate fi utilizată în trei scopuri principale:
1- Facilitează vizualizarea unor informații aflate atât în subconștientul spiritual cât și în inconștient.
– Informații provenite din subconștientul spiritual
Subconștientul spiritual, aflându-se în planul spiritual, poate deține informații despre trecutul, prezentul și viitorul propriu, dar și al altor persoane, grupuri de persoane sau comunități. Aceste informații pot fi vizualizate într-o formă clară sau simbolică. În planul spiritual, informațiile există, dar ele nu ajung la noi doar datorită faptului că noi vrem asta sau visăm la asta! Pentru a ajunge la ele și a le selecta dintr-un număr imens de alte informații, trebuie multă practică și înțelegere clară a modului în care trebuie făcut acest lucru. Este drept că există și persoane care au un talent nativ pentru acest domeniu, iar lor le este suficientă doar practica, deoarece se folosesc instinctiv de mecanismele mentale care pot asigura, atât ajungerea la informații cât și trierea acestora. Cei ce nu au astfel de talente native, trebuie ca mai întâi să înțeleagă mecanismele pentru ca mai apoi să le poată folosi. Multe informații sunt vizualizate sub formă simbolica, deoarece trec prin sistemul propriu de interpretare al conștientului, care le atribuie astfel de imagini. Pentru a decodifica informațiile, trebuie înțeles modul propriu de asociere al informației cu imaginile simbolice. Fiecare om are propriul său sistem de interpretare, pe care trebuie să și-l înțeleaga înainte de a interpreta ceea ce vizualizează. Într-un fel, această interpretare este asemănătoare cu interpretarea viselor, deoarece și în cazul viselor provenite din subconștientul spiritual, sistemul propriu de reprezentare atribuie imagini simbolice. În cazul imaginilor reale, nu sunt atribuite astfel de imagini, dar pot exista sensuri simbolice.
– Informații provenite din inconștient
Multe din informațiile vizualizate în oglindă provin din acest inconștient al creierului nostru și la fel ca și în cazul viselor provenite de aici, reprezintă doar refulări ale minții. Acestea sunt de obicei într-o formă ce doar pare a fi simbolică, nereprezentând în fapt decât un amalgam de imagini. Totuși, acestea pot oferi unele informații în legătură cu starea de sănătate a psihicului și a corpului nostru. În multe cazuri, în aceste imagini se regăsesc și informații despre traume pe care practicantul le-a suferit în trecut.
2- Facilitează vizualizarea entităților spirituale invocate în cadrul unui ritual
De multe ori, în cadrul unui ritual și din anumite motive, sunt invocate diverse entități spirituale. Dacă acestea reușesc să-și găsească un dublu eteric și vor ca să fie văzute, atunci ele pot fi văzute chiar și cu ochiul liber. În situația în care aveți ochii cu sensibilitate mare, așa după cum am văzut în pagina dedicată modului în care poate fi văzută aura, atunci veți vedea respectivele entități fără probleme, dacă nu, puteți folosi oglinda în acest scop. În această situație, oglinda magică trebuie plasată în exteriorul cercului magic. Doar în situația în care invitați o entitate în interiorul cercului, puteți să o amplasați aici. Înainte de a invoca o entitate, trebuie să știți foarte bine ce fel de entitate invocați! Nu vă luați după ceea ce spun alții, în special după indivizi care nu au niciun fel de experiență în domeniu, dar au multe idei preconcepute provenite din fanteziile antice ale diverselor religii! Entitățile spirituale, la fel ca și oamenii, în unele condiții pot face bine și în alte condiții pot face rău. Nu există entități doar bune sau doar rele. Atunci când invocați o entitate, trebuie să fiți conștienți de faptul că aceasta are o personalitate proprie, iar modul în care vă purtați cu ea, o va determina, la rândul ei, să adopte un mod de comportament fată de voi. Dacă vreți ca ea să fie binevoitoare cu voi, atunci fiți și voi binevoitori cu ea.
3- Facilitează introducerea de informații în subconștientul spiritual și în inconștient.
Dacă avem acces la informațiile din aceste zone, înseamnă că și putem introduce informații în ele! Practic, în acest mod se poate ameliora sau vindeca o boală, evident că în limitele karmei și ale posibilităților concrete ale organismului. Nu voi intra în detalii, deoarece orice acțiune de acest fel necesită cunoștiințe deosebite, fără ele consecințele unei astfel de acțiuni pot fi dintre cele mai nedorite. Am prezentat și acest mod de utilizare al oglinzii, doar în ideea ca cititorii site-ului să-și facă o idee de ansamblu cât mai completă asupra acestui accesoriu magic.
Realizarea practică a oglinzii magice
O oglindă magică nu este același lucru cu o oglindă obișnuită și asta nu se datorează unor materiale sau ornamente deosebite, ci prelucrării energetice adecvate scopului pentru care va fi folosită.
Practic, ea poate fi construită din orice material care în urma șlefuirii capătă proprietatea de a reflecta lumina. Cu sute sau chiar mii de ani în urmă, magii obișnuiau să folosească luciul apei, pe timp de lună plină, pe post de oglindă magică. Shamanii își construiau propriile oglinzi din argint șlefuit, iar ultimele realizări în domeniu constau din oglinzi dotate cu acumulatori orgonici, în scopul de a înmagazina o cantitate cât mai mare de energie orgonică modulată, lucru care conduce către o mărire a selectivității, dar și o ușurare a muncii utilizatorului.
Cel mai accesibil mod de realizare este acela în care se folosește o simplă oglindă, cumpărată din comerț, căreia i se atașează o ramă închisă la culoare și ornată cu simboluri adecvate. Nu se recomandă utilizarea de simboluri legate de moarte, cum ar fi crucea, din motive lesne de înțeles! Crucea se pune la căpătâiul celor morți și este un simbol al trecerii în neființă, adică al morții! Încercați să folosiți simboluri ce țin de viață și bucurie, precum pentagrama și pentaclul. Este necesar ca rama oglinzii să fie închisă la culoare, pentru a nu distrage atenția și pentru a evita contrastul cu lumina difuză care se reflectă în oglindă.
După ce ați terminat de construit oglinda este necesar să o încărcați energetic pentru a o transforma într-o oglindă magică. Dacă nu aveți destulă experiență pentru o încărcare adecvată, atunci puteți să recurgeți la o tehnică elementară, dar care asigură o încărcare satisfăcătoare; țineți oglinda trei nopți la lumina lunii pline, dar având grijă ca după fiecare noapte oglinda să nu fie surprinsă de lumina soarelui. După ce ați terminat, la fel ea nu trebuie să mai vadă lumina zilei. Dacă totuși se întâmplă acest lucru, curățați-o energetic și țineți-o iar trei zile la lumina lunii pline. După orice tip de încărcare și după orice folosire, oglinda trebuie învelită într-un material prin care să nu treacă lumina și de asemenea, ea trebuie depozitată într-un loc întunecos. Ca regulă generală, oglinda trebuie curățată și reîncărcată ori de câte ori vede lumina soarelui (a zilei) sau privește în ea orice altă persoană în afară de posesorul ei, chiar și în cazul în care oglinda este folosită în cadrul unui ritual la care participă mai multe persoane.
Dedicarea oglinzii magice
Înainte de a fi folosită pentru prima dată este necesar ca oglinda magică să fie dedicată. Acest lucru se face în felul următor:
– Trasaţi Cercul Magic
– Aşezaţi oglinda în centrul altarului
– Staţi în dreptul altarului cu faţa spre nord
– Rostiţi următoarea formulă pentru dedicare:
“Prin forţa Universului
Prin spirit şi voinţa sacră
Te purific şi te dedic
Să mi te supui mie şi numai mie
Și doar scopurilor şi voinţei mele
Aşa va fi”
– Desenați pe spatele oglinzii un pentaclu
– Lăsați oglinda să se ”odihnească” trei zile, după care o puteți folosi.
Oglinda magică este guvernată de elementul Spirit.
Primii pași în folosirea efectivă a oglinzii magice
Ori de câte ori folosiți oglinda magică, folosiți-o în interiorul cercului magic! Deci, trasați mai întâi cercul magic, apoi puneți oglinda pe altar, precum și o lumânare aprinsă în spatele sau în lateralul ei. Plasați lumânarea într-așa fel încât să nu o puteți vedea atunci când vă uitați în oglindă. Altarul nu trebuie acoperit cu materiale care să reflecte lumina. Așezați-vă cât mai comod în fața oglinzii, dar într-așa fel încât privind în centrul ei să vă puteți privi în ochi. Eliminați din minte orice gând și încercați să vă concentrați asupra unei singure idei, care să conțină în ea esența a ceea ce vreți să vedeți sau să aflați. Acest mod de a proceda nu este valabil și în cazul vizualizării de entități. După ce v-ați concentrat asupra ideii, focalizați-vă privirea în centrul oglinzii. Încercați să clipiți cât mai rar și să vă mențineți concentrarea. După câteva minute sau chiar mai repede, dacă simțiți că v-au obosit ochii și nu a apărut nicio imagine, opriți-vă, nu încercați să forțați lucrurile, nu veți reuși decât să vă suprasolicitați mentalul! Reluați altă dată, și în general după câteva încercări apar și primele rezultate.
.
Ursus, 2012. Copyright of the above article is held by Ursus. Reprinted with permission of the author. .
Leave a comment
You must be logged in to post a comment.