5 iunie 2015, 06:21
de Alina Pop
O superbă statuetă de epocă romană reprezentând-o pe Venus, zeiţa dragostei, frumuseţii şi a fertilităţii, goală alături de fiul ei, a fost descoperită recent la baza unui turn al castrului roman de la Buciumi, judeţul Sălaj. Arheologii spun că astfel de reprezentări nude ale zeiţei au mai fost descoperite, fiind asociate, de fiecare dată, cu prezenţa militară, deci masculină.
Statueta a fost descoperită la baza unui dintre turnurile Porţii Sinistra de la castrul din Buciumi, cu ocazia săpăturilor efectuate acolo de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău pentru punerea în valoare şi restaurarea sitului prin proiectului ”Circuitul castrelor romane”, implementat de Consiliul Judeţean.
”Au mai apărut la Buciumi astfel de statuete, dar nu aşa de frumoase. E-adevărat, îi lipseşte puţin din partea de jos, soclul, dar sper să putem înlocui acea parte”, a declarat pentru Adevărul Horea Pop, şeful Secţiei de Cercetare din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Venus este reprezentată alături de Amor, care în mitologia romană era fiul lui Zeus şi al lui Venus, care cu săgeţile lui semăna dragostea atât printre zei, cât şi în rândul muritorilor.
Reprezentarea zeiţei alături de fiul său l-a făcut pe muncitorul care a dezvelit statueta să creadă că o are în faţă de Fecioara Maria. ”A venit în fugă şi ne-a zis să mergem repede, că a găsit-o pe Maica Precista cu Pruncul”, relatează arheologul.
Horea Pop spune că astfel de statuete erau, cu două milenii în urmă, o prezenţă constantă în viaţa militarilor romani. ”O explicaţie ar puta fi aceea că, simbolizând fertilitatea, erotismul, unii dintre militari, mai exact cei căsătoriţi şi care locuiau cu soţiile în vicus (aşezare civilă situată în imediata apropiere a castrului) se închinau la ea în speranţa că partenerele lor vor rămâne însărcinate. Cei necăsătoriţi se închinau, probabil, pentru a-şi găsi şi ei soţii”, spune Horea Pop.
Dat fiind faptul că, în toate reprezentările ei, Venus apare goală, o altă explicaţie a prezenţei statuetelor în mediile preponderent masculine ar fi conotaţiile sexuale pe care militarii, ţinuţi departe de femei uneori lungi perioade de timp, le atribuiau acestor obiecte. Cu alte cuvinte, statuetele ar fi putut fi ”strămoşul” actualelor reviste pentru adulţi, sursa fanteziilor soldaţilor din acele timpuri.
Saci întregi de material arheologic, descoperit în zonă
Deşi situl a fost cercetat în multe alte rânduri, arheologii au descoperit, acum, nu doar statueta, ci şi o cantitate impresionantă de material arheologic – de la ceramică, la fragmente metalice şi monede de epocă romană. ”Am găsit o groapă de provizii, cu opaiţe cu ştampile ale meşterilor, cu o monedă de bronz de epocă romană şi o cantitate imensă de material ceramic, din care o parte va putea fi reconstituit. Sunt cam doi saci”, spune Horea Pop.
Primul sit arheologic cu lift
Reamintim că proiectul prin care situl de la Buciumi, precum şi cel de la Porolissum – Moigrad, vor fi puse în valoare, este implementat printr-o finanţare europeană asigurată prin FEDR POR DMI 5.1. Valoarea contractului este de 35.859.112,12 lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean Sălaj este de 1.510.585,87 lei. Proiectul prevede, pe lângă lucrări de conservare primare, consolidare şi reabilitare funcţională şi volumetrică pentru principalele obiective ale celor două castre, şi realizarea infrastructurii turistice necesare introducerii celor două obiective într-un circuit de vizitare: de la reabilitări de drumuri şi parcări, la toalete publice, centru de informare turistică şi iluminat ambiental. La Buciumi va fi realizat chiar şi un… lift, care este, mai degrabă, o bandă pe care vor putea urca dealul ce desparte drumul public de castru persoanele aflate în scaun cu rotile.
Sursa: Adevarul.ro
.
Recent Comments