Folclorul romanesc conține multe descântece de deochi sau altfel spus, de “săgetătura”, deochiul fiind considerat in popor că o boala de natura magica. Era considerat şi încă este, că fiind “vătămarea” cu privirea, cu uitătura, cum se spune. Cel deochiat se îmbolnăvește, sticla se sparge, vita cade bolnava şi ea; cel mai adesea sunt deocheați copiii. Când cineva se mira prea mult, admira prea tare o persoana, un obiect sau un animal, acela poate deochea subiectul respectiv. Poporul socotește aceasta acțiune magica, deși ea este un fel de vraja involuntara, provocata de însușirea pe care o poseda unii de a deochea. Singurul mod de a te feri sunt expresiile: “scuipa-l să nu-l deochi!”, “sa nu-i fie de deochi!” şi altele de acest fel. Oricine poate fi deocheat, om sau planta, animalele domestice dar, in special, lăuzele pot fi deocheate, de aceea moașa înainte de a lasa pe cineva să o vadă, sufla peste lăuza de trei ori şi-i descânta de deochi. Deochiul se manifesta prin dureri de cap, căscat continuu, febra la om, vestejire la plante, tânjeala la animale.

Descântece de deochi

S-a păstrat de-a lungul timpului obiceiul care este folosit şi astazi, fie la sat şi la oraș, de a “preveni” deochiul, mai ales la copii, printr-o panglica roșie sau un șnur roșu ori o bucata de pânza de aceeași culoare ori un obiect de îmbrăcăminte. Se presupune că acestea pot atrage “uitătura” şi aceasta își “vărsa” acolo puterea şi astfel copilul scapă de deochi. Ritualul descântecului poate fi diferit de la regiune la regiune; el consta in principal din “stingerea cărbunilor”; intr-un vas cu “apa neînceputa” se arunca 3, 6 sau 9 cărbuni aprinși, rostindu-se diverse incantații, că “ieși deochi dintre ochi”, “de deochi, de mirare, de strigare, de căscare” şi altele. In acest timp se taie in cruciș pe deasupra apei din ulcica; la sfârșit i se da deocheatului trei înghițituri din aceasta apa. Este udat pe ochi, frunte, nas, inima şi încheieturi, iar apa rămasa se arunca pe ușorul uşii, rostind “câta apa rămâne pe lemnul uşii, atâta rău să rămâne pe (urmează numele celui deocheat).

Cum să te păzești de deochi

Cel mai sigur este să nu te miri de copil sau de om; iar daca o faci, să spui “ptiu, să nu-i fie de deochi!” scuipând de trei ori asupra lui. Ceva roșu, cum am spus, este de folos împotriva deochiului. In unele locuri se face copilului un “benghi” cu cenușa pe frunte sau cu cărbune să-i înnegrească vârful nasului. Superstiția spune că de vrei să ferești nou-născutul de deochi, să-l cântărești înainte de prima baie. Tot așa, copilul mai mic de un an nu trebuie lăsat să se uite in oglinda, căci se poate deochea singur.

Bioenergeticienii pun deochiul pe seama unei anumite cantități de bioenergie de care dispune fiecare individ. Cei cu carente de bioenergie fiind cei care sunt considerați “deochetori”, dar şi cei cu ochii verzi. Descântecul de deochi are funcția de a debloca facultățile de regenerare a bioenergiei.

.