Ignatul, între legende, cutume şi reţete

Apropierea de Crăciun nu este deloc întâmplătoare, căci în credinţa populară Ignatul este frate bun cu Crăciunul, sosirea celui din urmă fiind anunţată prin desfăşurarea unui amplu ritual culinar. „Sf. Ignat a venit la uşa unui bătrân şi i-a spus că după el vine şi moşu-său Crăciun cu barba albă, să taie tot omul câte un porc pentru copii.

De aici şi obiceiul ca în această zi nimic să nu facă oamenii decât să-şi taie fiecare câte un porc de ziua Naşterii.”

Oricare ar fi, jertfa unui animal trebuie înfăptuită, iar cei care nu s-au învrednicit să taie vreun porc aleg în locul acestuia o pasăre din curte ca să nu-l înfurie pe Ignat. Unii gospodari taie porci negri, considerându-se că sângele lor poate vindeca boli şi alunga duhurile rele, iar untura este numai bună pentru înfăptuirea unor vrăji atunci când era nevoie.

Imediat după sacrificarea porcilor, se păstrează întotdeauna o bucată de carne pentru Ignat, căci el are în grijă sufletele porcilor şi li se arată în vis, spunându-le când au să moară. După ce se pârlesc, porcii se însemnează la ceafă cu o cruce, iar carnea se presară cu sare ca să fie bine primită de Dumnezeu. Copiii se ung cu sânge de porc pe frunte ca să fie sănătoşi şi grăsuţi, iar bolile să stea departe de ei. De altfel, se spune despre cei care se îmbolnăvesc în această zi că au să zacă un an întreg sau, şi mai rău, că vor muri degrabă. Din această pricină nu le este îngăduit oamenilor să lucreze de Ignat, iar femeile nu mai torc lână până după Bobotează.

Cei mai pricepuţi cercetează splina porcului sacrificat pentru a vedea cum va fi vremea în continuare. „Când taie porcul la Crăciun, după grosimea splinei prevesteşte greutatea iernii. Când peste tot e una groasă, va fi iarna tot una de grea, de la început până la sfârşit; dacă-i la un capăt înainte sau înapoi mai groasă, iarna va fi la început sau la sfârşit grea. De va fi mai umflată la mijloc, şi iarna va fi mai mare la mijloc.”

.